I LOVE JAPAN
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

I LOVE JAPAN

Bun venit pe forumul nostru ~I Love Japan~.Daca va place Japonia si totul legat de ea: anime ,manga,muzica j-rock,j-dorame,traditiile si cultura. Va astept cu brate deschise sa va inregistrati si sa promovam impreuna Japonia
 
AcasaPORTALGalerieUltimele imaginiCăutareÎnregistrareConectare

Distribuiţi | 
 

 Sarbatorile Imprumutate

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
Dark
Admin
Admin
Dark

Mesaje : 107
Data de inscriere : 19/10/2010
Varsta : 31
Localizare : Caransebes >.<

Sarbatorile Imprumutate _
MesajSubiect: Sarbatorile Imprumutate   Sarbatorile Imprumutate Icon_minitime1Sam 30 Oct - 22:15

Sarbatori imprumutate

14 februarie – Valentine’s Day バレンタイン・デイ – Ziua Indragostitilor

Aceasta zi de sarbatoare a fost preluata din culturile occidentale impreuna cu toate simbolurile ei. Cu toate acestea, japonezii au adaptat un pic obiceiurile acestei zile si in aceasta data femeile trebuie sa le dea barbatilor cate o ciocolata. Deoarece se spune ca femeile japoneze sunt mult prea timide pentru a-si exprima iubirea, aceasta sarbatoare a fost gandita ca o metoda de a-si exprima sentimentele. Aceste ciocolate pot fi de mai multe feluri, si anume: giri-choko, o ciocolata oferita din obligatie si se da barbatilor care sunt sefi, colegi de munca sau prieteni pentru care respectivele femei nu nutresc sentimente de iubire; honmei-choko, este ciocolata care se da barbatilor pentru care respectivele femei simt ceva mai mult decat prietenie sau gratitudine, iar pe langa ciocolata mai poate fi adaugata o alta atentie (cravata etc). Este o afacere extrem de profitabila deoarece aproximativ jumatate din procentajul vanzarilor anuale de ciocolata se ating in aceasta perioada.

14 martie – White Day ワイト・デイ– Ziua Alba

Este vorba despre o ocazie inventata de catre japonezi in jurul anilor 1980 cand femeilor li se acorda cate o ciocolata din partea barbatilor. Este din nou o afacere foarte profitabila care a pornit de fapt din initiativa producatorilor de ciocolata care au dorit sa ofere barbatilor sansa de a da un cadou femeilor din jurul lor si de a-si rotunji veniturile in mod substantial. De obicei, barbatii care ofera asemenea atentii le dau femeilor care le-au oferit ciocolate pe data de 14 februarie. Motivul pentru care se numeste Ziua Alba este obiceiul inventat odata cu sarbatoarea de a acorda femeilor ciocolata alba. Acum, insa, s-au mai schimbat obiceiurile si in ultima vreme se mai acorda si bijuterii sau obiecte de lenjerie.

1 aprilie – Fool’s Day – Ziua Pacalelilor

Aici este vorba despre aceleasi obiceiuri care sunt cunoscute in intreaga lume. Si japonezii au preluat aceasta zi in care colegii, prietenii, familia etc face glume celorlalti pentru a-i pacali. Adevarul este ca japonezilor li se pare foarte amuzant si categoria de varsta la care prinde cel mai bine acest obicei este cea care cuprinde persoane sub varsta de 20 de ani. Desi se pare ca aceasta zi speciala a fost inventata undeva la inceputul secolului 19, nu se stie cu exactitate cand a fost preluata si de catre cultura japoneza.

a doua duminica din luna mai – Mother’s Day 母の日 – Ziua Mamei

Tara de origine a acestei sarbatori este SUA care a proclamat aceasta zi sarbatoare nationala in anul 1914 dupa ce Anna Jarvis a inceput o campanie de sarbatorire a tuturor mamelor din lume datorita faptului ca mama acesteia a fost o femeie extrem de dedicata si devotata familiei formate din 11 copii. Desi a existat atat de multa vreme, Japonia a importat in mod oficial aceasta sarbatoare dupa cel de-al doilea razboi mondial. Oficial deoarece populatia de religie crestina tinea aceasta sarbatoare inca din anul 1913, popularitatea acestei zile raspandindu-se destul de mult pana in jurul anilor 1930. Acest lucru s-a schimbat insa in timpul celui de al doilea razboi mondial cand toate obiceiurile importate din vest au fost interzise. Dupa al doilea razboi mondial, sarbatorirea mamei a inceput sa se raspandeasca din nou, ajungandu-se ca in anul 1949 sa fie deja recunoscuta in toata tara. In Japonia se obisnuieste ca mamele sa primeasca foarte multe flori, in special garoafe rosii, impreuna cu esarfe, batiste, posete de mana etc. Copiii intre 6 si 14 ani au ocazia de a-si sarbatori mama participand la un concurs de desen (care se tine din patru in patru ani) in care li se cere sa deseneze chipul mamei, cele mai bune reproduceri urmand a fi trimise intr-o exhibitie care se tine in mai multe tari vecine Japoniei.

A treia duminica din luna iunie – Father’s Day 父の日 – Ziua Tatalui

Precum Ziua Mamei unde mamele sunt celebrate, cand vine vorba despre Ziua Tatalui, toti tatii sunt sarbatoriti, scopul fiind acela de a le multumi pentru efortul si munca depusa de-a lungul timpului pentru a-si ajuta familia. Aceasta sarbatoare isi are originile tot in SUA si a fost recunoscuta oficial de catre japonezi tot dupa cel de-al doilea razboi mondial. Se pare ca sarbatorirea tatilor nu este asa de populara in randul cetatenilor. Cei care detin florarii au incercat de-a lungul anilor sa convinga populatia sa cumpere si sa ofere tatilor trandafiri, dar rezultatele nu au fost cele scontate, lumea reactionand prea pasiv la aceste indemnuri. Cele mai populare cadouri care se dau cu aceasta ocazie par a fi pe primul loc tricourile, pe al doilea loc curelele, portofelele si alte accesorii din piele, iar pe al doilea loc se situeaza cravatele.

24 – 25 decembrie – Christmas Day クリスマス・デイ – Craciunul

Deoarece cele mai importante religii din Japonia sunt budismul si sintoismul, Craciunul imprumutat de la crestini este mai mult un eveniment commercial. Craciunul a fost initial introdus in Japonia in secolul 16, insa a castigat popularitate numai in deceniile trecute. Numai 1% din populatia Japoniei crede in Iisus Hristos. De aceea, sarbatorirea in sine a Craciunului este putin diferita fata de ceea ce stim noi ca inseamna aceasta sarbatoare. De pilda, cele mai importante lucruri legate de Craciunul japonez se petrec in Ajunul Craciunului, si nu in ziua propriu-zisa de 25 decembrie. Se obisnuieste sa se ofere cadouri in Ajun, parintii oferindu-le copiilor cadouri, insa nu si copiii parintilor; exista chiar si un mos craciun japonez, hotei-osho, despre care se spune ca vine si lasa cadouri pentru copiii cuminti. Japonezii tin in casa un bradulet impodobit de Craciun si se pare ca acum a venit si la ei moda decoratiunilor exterioare (tot felul de instalatii de iluminat in exteriorul casei). Exista doua obiceiuri de Carciun: unul este daiku – Marele Noua, unde este vorba despre organizarea unui concert simfonic in care se canta Simfonia a Noua a lui Beethoven – si kurisumasu keeki – prajitura de Craciun care nu lipseste din nicio casa japoneza. Exista, de asemenea, o gluma legata de Craciun si varsta unei femei; este considerat ca toate magazinele incearca sa isi vanda prajiturile pana in ziua de Craciun, deoarece cele care raman dupa sarbatori sunt considerate vechi si nu le mai ia nimeni. Acelasi lucru se intampla cu varsta femeilor, se pare ca femeile pana in 25 de ani sunt vazute a fi prajituri bune ce se pot achizitiona, iar cele peste 25 de ani…cine mai cumpara prajituri a doua zi de Craciun? Cu toate acestea, festivitatile si activitatile care se tin de Anul Nou depasesc cu mult popularitatea Craciunului, Anul Nou fiind una dintre cele mai importante sarbatori nationale in Japonia.


sursa: www.nipon.ro
Sus In jos
https://daisuki-japan.forumgratuit.ro
 

Sarbatorile Imprumutate

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
I LOVE JAPAN :: Traditional Culture :: Traditiile in Japonia-
Mergi direct la: